Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Anonim a întrebat:
Am început din glumă şi din curiozitate, dar acum nu mă mai pot lăsa de fumat. Ce se mai poate face?
Răspunsul dat de Iuga Viorel este:
Ceea ce îţi spun ţie este valabil şi pentru cei care au probleme cu băutura, cu drogurile sau alte lucruri dăunătoare sănătăţii. Indiferent de stadiul în care te găseşti, eliberarea pretinde o putere deosebită. Voinţa noastră trebuie să fie întărită de Dumnezeu. Biblia spune că El este Cel care aduce atât voinţa, cât şi înfăptuirea. Prin urmare, crede că Dumnezeu te poate elibera şi tratează cu seriozitate această problemă. Cei care spun că nu se pot lăsa de fumat sau de alte lucruri sunt oameni care fie se bazează doar pe propria putere, fie nu privesc cu seriozitate aspectul în discuţie. Dacă cineva regretă sincer ceea ce face, se întoarce la Dumnezeu cu pocăinţă adâncă şi cere insistent putere, experimentează intervenţia miraculoasă a lui Dumnezeu. Este adevărat că efectele pot dispărea în timp, dar decizia trebuie să fie luată pe moment şi să fie păstrată toată viaţa. Dacă ţi se pare că este un preţ mare, gândeşte-te că, dacă amâni decizia, mâine preţul va fi mult mai mare, deoarece el merge în continuă creştere până te distruge definitiv. Dacă trebuie plătit un preţ, plăteşte-l acum şi, în meritele Domnului Isus, apucă eliberarea până nu este prea târziu.

ÎNAPOI LA ÎNTREBĂRI