Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Anonim a întrebat:
Pace frate Iuga. Provin dintr-o familie crestina dar mi-e foarte greu cand plec acasa, momentan nu locuiesc cu parintii. Problema e la tata, in primul rand. A avut copilarie grea, marcata de batai fizice si abuzuri din partea mamei, o femeie neinteleapta pe care am iertat-o dar nu o iubesc ca pe o bunica; si din cauza ca nu si-a rezolvat problemele ce se trag din copilarie e distant si neimplicat emotional. Avem momente bune dar e ca la circ, sus si jos. Nu pot fi naturala in prezenta lui pt ca traiesc cu teama ca un cuvant, poate un gest etc il vor face sa ridice tonul, sa se enerveze si sa ma jigneasca. S-a intamplat frecvent. Isi mai cere iertare dar iar repeta greselile si deja am obosit. Incerc sa-l respect ca tata dar mi-e greu pt ca suntem ca niste straini, cred ca si prietenii ma cunosc mai bine ca el. Sunt momente cand ma trateaza ca pe un copil si daca am o parere diferita imi spune ,,razvratito, obraznico etc''. Ma rog de multi ani pt el dar schimbarile sunt putine si nu de durata. Ce sa fac, cum sa ma mai relationez la el? Ma intreb de ce Domnul nu a intervenit desi e crestin, chiar daca unul imatur. Stiu ca El lucreaza atat cat ii dam voie dar totusi, nu putea prin diverse imprejurari sa ii deschida ochii asupra relatiei dintre noi? Si pe mama a ranit-o mult de-alungul anilor si in prezent nu este o atmosfera calda, relaxata, de dragoste neconditionata in casa noastra. Nu poti fi tu insuti pt ca daca exprimi un gand, o emotie diferita de ce simte el imediat se poarta ca un dictator. Stie teoretic cum arata dragoste dar practic nu o arata. Doar in mama am vazut-o. El considera ca si-a facut datoria ca ne poarta de grija material si m-a tinut in facultate. Dar dragostea nu e egala cu datoria. Sufar cand imi reproseaza atunci cand e suparat cate a facut pt mine. Dumnezeu nu face la fel cu el, desi ar merita si totusi el de ce se poarta asa?! Ca sa fie lucrurile si mai complicate, acm si singurul meu frate e distant, nu pot avea o relatie cu el, nici eu si nici mama. Pe tata il dispretuieste pt ca si el a fost ranit. E intr-o gasca de baieti din lume si nu mai stiu nici cu el ce sa fac, cum sa vorbesc. E foarte batjocoritor si ironic si chiar intr-o discutie banala ma pot astepta sa nu ma inteleaga si sa ia in deradere tot ce ii spun. In ultima vreme, de cate ori vorbim tipa ca sa se faca inteles si ma contrazice tot timpul de parca as fi prostuta sau naiva. Nu mai putem iesi undeva impreuna ca familie pt ca fratemeu ma umileste in public, daca are loc o discutie se baga peste mine, ma intrerupe si ma contrazice cu expresii de genul ,,vorbesti prostii.'' Frate, am aproape 25 de ani dar nu am libertatea la exprimare in propria familie. Am incercat de multe ori sa vb cu tata si cu fratele meu si sa imbunatatesc relatiile, sa spun ce ma deranjeaza fara sa ii atac dar nu vor sa inteleaga. Mama a fost martora la multe discutii si mi-a luat apararea dar degeaba. Ei doi imi dau replica ca sunt prea sensibila, fratemeu spune ca asa e el, ca el nu poate vb bland iar tata zice ca el nu va fi ,,catelusul'' copiilor. Considera ca un barbat bland e ,,catelus'' desi zice ca Il are pe Cristos care e bland si smerit cu inima. In afara familiei pare intradevar cel mai linistit si bland, doar cu mine si cu mama se poarta dur. Nu vrea sa vb cu nici un pastor sau consilier caci nu recunoaste ca ar avea o problema. Zice ca eu am, ca am ochiul rau. Si mama a mai spus asta cand ii mai scuza purtarea. Dar daca as inregistra scene din casa, nici d-voastra nu ati spune ca e normal sa se poarte asa. Nu e nimic normal. nici macar ca in familiile de necredinciosi unde tata e prieten cu copiii iar fratii se inteleg bine. Dati-mi va rog cateva sfaturi pt ca am ajuns chiar si in depresie din cauza familiei si nu stiu daca as putea aduce un baiat acasa. Poate ar fugi de mine vazand ce se intampla sau mai rau, ar fi de partea lor daca in fata lui tata si fratemeu ar juca teatru. Tata chiar a spus ca il invata el pe viitorul ginere dar nu vreau sa il invete el cum sa se poarte cu femeile. Decat un sot ca el, mai bine singura. Multumesc ca ati avut rabdare sa cititi si anticipat pt raspuns. Exista solutii in cazul nostru? Repet ca tot iert de cate ori ma ranesc dar pana cand tot asa?! Imi doresc mult o schimbare.
Răspunsul dat de Iuga Viorel este:

Îmi pare rău de situaţie, dar schimbarea dorită trebuie să înceapă tot cu tine. Dacă ştii că aşa sunt ei, nu te mai lăsa rănită de ceea ce spun sau ceea ce fac. Tu ştii cine eşti, ştii valoarea ta şi planurile tale. Fii sigură că Domnul te cunoaşte şi apreciază tot ce este bun. În ce îi priveşte pe ei, trebuie să îi respecţi ca membrii ai familiei, dar nu trebuie să îi asculţi în toate. Caută să îţi găseşti liniştea în primul rând în relaţia cu Domnul şi în ascultarea de El. Continuă să îi vezi ca oameni care au nevoie de ajutor divin şi roagă-te pentru ei. Dumnezeu lucrează, chiar dacă uneori o face mai încet decât am vrea noi. Dacă Îl iubeşti pe El şi cauţi să fi în voia Sa, El va conduce lucrurile în aşa fel ca şi aceste împrejurări să lucreze spre binele tău. Chiar dacă nu înţelegem totul, El poate folosi şi aceste împrejurări pentru formarea ta în asemnănarea cu Cristos. În ce priveşte viitorul, nu te îngrijora. Domnul îţi va pregăti un băiat care te va preţui pentru ceea ce eşti nu pentru ai tăi. Să fii însă foarte atentă şi să cauţi voia Domnului. Dacă vei discuta cu mama s-ar putea să îţi spună că şi ea şi-a dorit o altă relaţie şi uite ce a ieşit. Căsătoria nu trebuie privită simplist şi nici să nu o luăm în propriile mâini. Să fim ce trebuie, să facem ce ni se cere şi să ascultăm de Domnul cu încredere. El ştie ce face în fiecare situaţie. Domnul te va ajuta să relaionezi bine şi cu ai tăi, când vei avea mai puţine aşteptări şi vei oferi mai mult din dragostea divină. Cu ajutorul Lui se poate.  

ÎNAPOI LA ÎNTREBĂRI