Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

 

Avuţia din ceruri - Evrei 10.34

            Mulţi vorbesc cu deosebită bucurie despre averea de aici. Ei ştiu să ne spună ce au şi cum au ajuns să aibă valorile respective. Dacă nu sunt atenţi, oamenii aceştia pot să îşi pună nădejdea în aceste bogăţii nestatornice şi înşelătoare. Apoi, acestea pot dispărea şi oamenii experimentează cea mai amară nenorocire. La început de an, vreau să vă aduc aminte că apostolul ne îndeamnă să privim la avuţia de dincolo. Datorită lucrării lui Cristos este posibil să adunăm şi aici şi dincolo. Aici putem să adunăm în omul lăuntric. Aici putem să ne îmbogăţim caracterul şi relaţiile. Cu toate că acestea sunt valori, trebuie să recunoaştem că şi ele sunt trecătoare. Ceea ce adunăm acolo dincolo însă este sigur şi este veşnic. Scriptura ne spune şi ce putem aduna pentru cer şi cum putem aduna lucruri care vor rămâne veşnic. Spuneţi-mi vă rog: ştiţi ce aveţi dincolo? Ştiţi măcar aproximativ? Ştiţi ce aţi adunat? Ştiţi cât aţi adunat? Când veţi ajunge acolo, veţi fi surprinşi plăcut sau neplăcut? Îmi place să cred că ştim sigur cum se ajunge acolo. Dacă mântuirea, dacă salvarea noastră este prin har, prin credinţa în Jertfa Domnului Isus Cristos, să nu uităm în nicio zi că răsplătirea noastră este după fapte şi după activitate. Temelia a fost pusă şi este una singură: Cristos. Pe ea putem zidi multe, dar înţelept este cel ce zideşte lucruri ce rămân. Primii creştini ştiau ce au pe pământ, dar şi ce au în cer. Mai mult, ei erau siguri că avuţia din cer este mult mai bună decât cea de pe pământ. În consecinţă, când au început să li se confişte averile pământeşti, nu au intrat în disperare şi nici nu s-au lepădat de credinţă. Ei şi-au făcut bine calculele şi conştienţi că adevărata bogăţie este dincolo, au rămas statornici şi credincioşi. Să ne rugăm şi astăzi să avem înţelepciunea necesară pentru a aduna comori cereşti. Mă rog Domnului ca anul 2013 să fie un an al îmbogăţirii. În timp ce îi ajuţi şi pe ceilalţi, caută să aduni şi tu cât mai multe comori cereşti. Când comorile vor fi pe malul celălalt, şi inima noastră va fi tot acolo.