Dependent de harul lui Dumnezeu, soțul, părintele și bunicul Iuga este cunoscut ca păstor, predicator, conferențiar, consilier și autor. Prezent în media, luptă pe diferite fronturi pentru drepturile copiilor, ale tinerilor și ale familiilor. Este interesat și angajat în promovarea și în protejarea libertății de exprimare și religioasă.
Sunt dependent de Har în existență, Am viață deoarece Tu ai decis. Indiferent prin ce și câte-oi trece, Răzbate-voi atât cât mi-este scris. Sunt dependent de Har în mântuire, Am fost salvat prin bunătatea Ta. Merg pas cu pas pe calea cea îngustă, Doar câtă vreme mă vei îndruma. Sunt dependent de Har în mărturie, Dau gust și luminez doar cât mi-e dat. Nu pot fi cetățuie-n vârf de munte, Dacă de Sursă m-am deconectat. Sunt dependent de Har în orice lucru, Gândesc, vorbesc și fac ceva frumos, Numai atunci când, ascultând de Tatăl, Mă lupt să fiu asemeni lui Cristos. Astăzi, când foarte mulți creștini aleargă, Fac mult și totuși multe-s în zadar, Nu mă bazez pe propriile-mi forțe, Aleg să fiu un dependent de Har! Nu știu exact, dar sigur vine ziua Când trece-voi al cerului hotar. Atunci, eu voi striga cât pot de tare: “Ajunge-acas' un dependent de Har!” Și-apoi încununat, cu harfa-n mână, Plimbându-mă prin slăvi cu pasul rar, Voi îndemna pe sfinți, pe fiecare: “Dați slavă Domnului, voi mântuiți prin Har!” Așa sunt eu, așa-ți doresc și ție, Prieten drag și rob al lui Cristos: Fii dependent de Har în orice lucru! Atunci slujirea-ți va fi cu folos.